Prin Pacea de la Bucureşti (1913) care încheia al Doilea Război Balcanic – o prevestire al Primului Război Mondial – , România obţinea Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud. Dintre Puterile Centrale şi Antantă, România, după doi ani de neutralitate, alege să intre în Primul Război Mondial (cu o armată sub un milion de soldaţi) alături de cea de-a doua alianţă în aug. 1916, sperând să obţină mai degrabă (decât Basarabia) teritoriile aflate sub ocupaţie austro-ungară: Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul şi Bucovina, în care locuiau cei mai mulţi români (peste ½). Basarabia se afla din 1812 în imperiul ţarist, iar ţara era înconjurată de vecini inamici: Turcia, Bulgaria şi Austro-Ungaria.

La 6 dec. 1916 armata germană intră în capitală, ţara fiind ocupată în proporţie de 2/3. Guvernul, administraţia, regele şi alţi români se tretrag în Moldova, marea parte a tezaurului fiind trimis în Rusia. În Moldova, Armata Română este refăcută, ajungând la un efectiv de 460 de mii de soldaţi, dotată cu armament modern şi instruită de misiunea franceză a generalului H.M. Berthelot. Astfel, când Puterile Centrale vor să dea lovitura de graţie pentru a scoate ţara noastră definitiv din război, românii rezistă eroic şi obţin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz (iul.–aug. 1917). Regina Maria organizase Crucea Roşie, Biserica un Protopopiat al preoţilor militari, iar generalul Eremia Grigorescu a însufleţit trupele prin deviza: „Pe-aici nu se trece!”

Revoluţia bolşevică din octombrie 1917 şi mai apoi ieşirea Rusiei de pe scena Primului Război Mondial, principalul aliat al nostru, vor face ca victoriile românilor să fie fructificate complet. Mai mult, pentru a nu dispărea în totalitate, România este forţată să încheie o pace separată cu Puterile Centrale, act reproşat de Antantă, la reintrarea României în război alături de aceasta, în nov. 1918. La finalul războiului se puteau număra peste 340 de mii de eroi, peste 300 de mii de răniţi şi peste 100 de mii de prizonieri sau dispăruţi.

România se va reface treptat, deoarece încă dinainte de începerea războiului ţara se afla în plin având tehnologic şi economic: se îmbunătăţiseră industriile metalurgică, extractivă şi de prelucrare a materiilor prime, se aduseseră maşini agricole din străinătate, se introdusese iluminatul lampant şi electric în oraşele mari, existau zeci de rafinării râvnite de alte popoare, se dezvoltase reţeaua de drumuri, căi ferate, transportul fluvial şi maritim, aviaţia, însăşi românii fiind pionierii cuceririi cerului. Dar pentru un finis coronat opus al tuturor acestora, un singur vis mai trebuia împlinit: Unirea cea Mare.

În perioada de dinaintea Primului Război Mondial țărănimea a reprezentat segmentul cel mai mare al populației rurale și cea mai numeroasă clasă din societatea românească.

În acest timp o mare importanță pentru dezvoltarea României moderne avut-o ascensiunea clasei de mijloc în prim planul vieții economice și politice. Ea era compusă din negustori și industriași, funcționari civili sau cei care practicau profesii libere, în special avocați și profesori. Aceștia reprezentau o burghezie românească, care a înlocuit treptat clasa comercială de origine preponderent străină.

Agricultura a continuat să formeze baza economiei românești, iar marea majoritate a populației depindea de pământ și produsele din agricultură. În anul 1900 agricultura furniza 2/3 din Produsul Național Brut și reprezenta ¾ din exporturile țării.

Elemente cheie ale industriei moderne, cum ar fi metalurgia sau construcția de mașini, erau practic inexistente, economia locală rămânând strict legată de agricultură sau prelucrarea materiilor prime precum alimente, lemn sau petrol.

Capitalul extern a jucat un rol crucial, alături de înființarea băncilor locale de credit sau băncile populare, precum și oferirea posibilității pentru țărani de a se constitui în cooperative sătești.

Mausoleul de la Mărășești. Element. Monument istoric dedicat eroilor Primului Război Mondial.

Soldați din Primul Război Mondial. (reconstituire)