La nivel european, anul 1848 este considerat cea dintâi „primăvară a popoarelor” şi începând din Franţa, forţele revoluţionare din Italia, Polonia sau alte naţiuni din Imperiul Habsburgic, precum ungurii, slovacii, sârbii, croaţii, rutenii etc. se ridică la luptă împotriva vechilor regimuri, a conservatorismului, absolutismului, ocupaţiilor străine, în scopul instituirii democraţiilor constituţionale. Divizaţi în mai multe provincii stăpânite de ruşi, turci şi austrieci, românii n-au realizat o revoluţie unică, însă indiferent unde se aflau aveau aceleaşi mari idealuri: independenţa, autonomia şi unirea.

În Moldova revoluţia a început în martie la Iaşi, având reprezentanţi pe Alecsandri, Cuza ş.a. Fiind obligaţi să fugă în Ardeal, aceştia s-au alăturat adunării de la Blaj, dând naştere, în luna mai, unui program revoluţionar curajos la Braşov. Kogălniceanu se alătură revoluţionarilor din Bucovina, unde revoluţionarii erau coalizaţi în jurul lui E. Hurmuzaki.

În Ţara Românească, revoluţionarii reuşesc să ia puterea, instaurând un guvern provizoriu (I.H. Rădulescu, Şt. Golescu, Ch. Tell, apoi Bălcescu, Magheru, Rosetti ş.a.), după Proclamaţia de la Islaz, din 9 iun., care începea aproape identic cu cea de la Cernăuţi: „Independenţa sa administrativă şi legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al niciunei puteri din afară în cele din întru ale sale”. Guvernul revoluţionar desfiinţează rangurile boiereşti, adoptă tricolorul, iniţiază o nouă constituţie, adresează apeluri de unire către fraţii români moldoveni. Turcii şi ruşii intervin în septembrie şi înfrâng rezistenţa revoluţionarilor din principate.

În Transilvania, revoluţia este marcată de adunarea a cca. 40.000 de oameni, în mai la Blaj, unde, pe lângă liderii ardeleni (S. Bărnuţiu, Gh. Bariţiu, Avram Iancu, A. Şaguna ş.a.), participă şi revoluţionari din celelalte provincii româneşti. Petiţia naţională cerea printre altele o constituţie bazată pe principiile libertăţii, egalităţii şi frăţiei. Românii se proclamă naţiune de sine stătătoare şi se gândeau la unirea cu cei din afara arcului carpatic. Maghiarii, care urmăreau refacerea unei „Ungarii Mari” s-au opus cererilor românilor, au apărut conflicte între revoluţionari şi s-a organizat a doua adunare la Blaj în septembrie cu participarea a peste 60.000 de revoluţionari. Se organizează o armată română condusă de „Craiul Munţilor” (avocatul Avram Iancu) şi în 1849 se încearcă o împăcare între unguri şi români, însă tardivă, revoluţionarii fiind înfrânţi prin intervenţia trupelor austriece şi ruseşti.

1848 este anul în care s-a înfăptuit, nu o revoluţie unită a Ţărilor Române, ci una a tuturor românilor, care, deşi n-a schimbat prezentul, prin programele aproape identice şi obiectivele comune, a schimbat viitorul, pregătind în numai un deceniu Unirea Principatelor.

În perioada care a precedat anul 1848 două tendințe majore urmau să aibă consecințe importante asupra dezvoltării României moderne: creșterea accelerată a populației și extinderea legăturilor economice cu Europa occidentală.

Creșterea populației – un fenomen specific acestei perioade la scară europeană – s-a caracterizat mai ales prin dublarea populației urbane, ceea ce a condus la o mișcare de la sate la orașe și târguri sau la imigrație.

Structura socială a suferit și ea transformări semnificative ca o consecință a creșterii populației și dezvoltării economice.

Astfel, la 1840, clasa mijlocie devenise cea mai dinamică promotoare a expansiunii orașelor: negustorii, meșteșugarii și liber profesioniștii erau principalii reprezentanți și toți aspirau către statutul de boieri.

Cu toate acestea, marea majoritate a populației în ambele Principate era formată din țăranii clăcași, dar chiar și dintre aceștia a început să se ridice o clasă mijlocie rurală.

Tot acum asistăm la apariția unui curent intelectual numit pașoptism. Membrii acestui curent erau însuflețiți de idealul de a scoate România din starea de înapoiere și de a o aduce în circuitul valorilor europene occidentale.

Aspirațiile generației de la 1848 aveau la bază o stare de nemulțumire generală față de condițiile politice și economice existente.

La nivel european, anul 1848 este considerat cea dintâi „primăvară a popoarelor” şi începând din Franţa, forţele revoluţionare din Italia, Polonia sau alte naţiuni din Imperiul Habsburgic, precum ungurii, slovacii, sârbii, croaţii, rutenii etc. se ridică la luptă împotriva vechilor regimuri, a conservatorismului, absolutismului, ocupaţiilor străine, în scopul instituirii democraţiilor constituţionale.

Divizaţi în mai multe provincii stăpânite de ruşi, turci şi austrieci, românii n-au realizat o revoluţie unică, însă indiferent unde se aflau aveau aceleaşi mari idealuri: independenţa, autonomia şi unirea.

Nicolae Bălcescu. Reprezentare din anul 1966 pe o bancnotă națională.

Avram Iancu. Monumentul lui Avram Iancu din Cluj Napoca.