Fără administraţia romană care colecta taxele, retrasă în Moesia, protoromânii sau străromânii şi-au continuat existenţa la nord de Dunăre. Însă, fără armata romană care îi apăra, strămoşii noştri vor fi lăsaţi singuri în calea migratorilor. Lipsa graniţelor a făcut, totuşi, ca romanizarea să se intensifice asupra numeroşilor daci liberi ce puteau circula nestingherit la fraţii lor, foşti sub stăpânire romană, iar aceştia din urmă se puteau stabili în teritoriile care n-au cunoscut dominaţia romană: Moldova, Maramureş şi Crişana etc.

Mulţimea dovezilor arheologice, a martirilor daco-romani sau a inscripţiilor din cimitire descoperite şi studiate de istorici, precum Acad. Em. Popescu, arată că, încă dinainte de anul 313, când Constantin cel Mare decretează creştinismul religio licita, o mare parte a populaţiei străromâne îmbrăţişase creştinismul şi latinitatea. De altfel, S. Mehedinţi spunea: „Creştinismul i-a găsit pe daci deja nemuritori”.

De pe la jumătatea sec. al IV-lea, dinspre părţile nord-estice, timp de trei veacuri au pătruns pe teritoriul ţării noastre goţii, hunii, gepizii, avarii şi slavii. Cu excepţia ultimilor, câţiva dintre puţinii barbari care au încercat să se stabilească au fost asimilaţi de protoromâni şi n-au avut o influenţă asupra populaţiei străromâne sedentare. Veniţi din stepe, nomazii jefuiau întâi acele oraşe de câmpie, cândva întemeiate de romani, însă strămoşii noştri s-au retras din mediul urban în pădurile care atunci ocupau cam trei sferturi din actualul teritoriu al României şi unde tactica războiului în câmp deschis nu funcţiona.

La începutul veacului al VII-lea pătrund slavii, seminţie diferită de hoardele migratoare dinaintea lor, prin dorinţa lor de stabilire, întrucât cunoşteau o agricultură avansată şi căutau cele mai fertile terenuri. Dacă la sud de Dunăre, migrând în număr mult mai mare, slavii asimilează populaţia daco-romană, dând naştere popoarelor sârb şi bulgar, la nord de Dunăre se poate vorbi de un alt miracol, situaţia fiind exact pe dos.

Protoromânii, deşi retraşi spre zone subcarpatice sau în alte zone mai ferite, reuşesc cu greu asimilarea slavilor, mărturie stând până azi: onomastica, toponimele, instituţiile moştenite etc. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că protoromânii erau mult mai numeroşi decât slavii şi au acţionat ca un popor unitar, uzând de latinitatea şi creştinătatea sa, în sensul asimilării triburilor slave. Aceştia, vor constitui totuşi adstratul în etnogeneza poporului român.

Ca urmare a retragerii aureliene din anul 271, se deschide un proces de revenire la economia naturală și la ruralizare.

Calitatea vieții, obiceiurile sau legile se alterează și nu mai păstrează nivelul ridicat din perioada romană. Ariile orașelor se restrâng, civilizația de tip urban cedează civilizației rurale și are loc o scădere demografică semnificativă.

Dacia, va purta pe rând denumiri precum Gothia sau Gepidia.

Creștinismul se răspândește și devine factor de identificare a autohtonilor în relația cu migratorii.

Totuși relația cu Imperiul Roman se reia sporadic prin intervenții precum cea a lui Constantin cel Mare, care va construi în anul 328 un pod lung de 2,4 km, între Oescus și Sucidava (oraș la Dunăre).

Acest demers a dus la reluarea legăturilor dintre teritoriile din Dacia de la nordul Dunării și Imperiul Roman, astfel că sunt identificate peste 60 de așezări rurale în Oltenia, din această perioadă, care atestă continuitatea daco-romană.

Din veacul al VI-lea, limba vorbită în Imperiul Bizant este limba greacă, ca limbă oficială și de cultură.

Căderea Imperiului Roman de Apus, în anul 476, va avea un impact major asupra locuitorilor din Europa.

Dintre popoarele migratoare cu un impact puternic local, se remarcă hunii. Aceștia ajung în anul 376 să treacă Nistrul, să înfrângă pe vizigoții de aici și să întemeieze un centru de putere în nordul Moldovei.

În jurul anului 400, hunii ajung să controleze o parte teritoriile de la nordul Dunării și să întreprindă atacuri asupra Moesiei și Traciei. Vor suferi o înfrângere importantă în anul 454, ceea ce îi va face să se retragă, dar atacurile lor vor fi reluate de protobulgari și slavi.

În 433 hunii se așează în Pannonia sub conducerea lui Atilla, fapt ce va avea influențe puternice asupra vieții autohonilor din Transilvania, iar involuția civilizației romane devine un proces generalizat.

După anul 681, controlul sau influența bizantină asupra Dobrogei se pierde, iar romanitatea balcanică este separată de cea nord-dunăreană prin așezarea la sud de Dunăre a slavilor.

Tezaurul de la Pietroasele. Element. Descoperit în anul 1837, tezaurul conține obiecte estimate ca provenind din sec. IV – V.  

Elemente simbolice specifice popoarelor migratoare, sec. IV – VII. (reconstituire)