Din punct de vedere etnic, toate popoarele neoromanice ale Bătrânului continent: italienii, francezii, spaniolii, s-au format dintr-un element autohton anteroman şi altul cuceritor romanic-latinofon. De pildă, peste gali au venit romanii, au apărut prin romanizare galo-romanii, peste care s-a suprapus un al treilea element migrator, de ex. francii de origine germanică, şi din acestea trei s-a format poporul francez. Prin anumiţi factori, aşa s-au petrecut lucrurile şi în Dacia, împărţită în trei: Apulensis, Porolissensis şi Malvensis, însă o mare parte dacilor trăiau liberi (carpii, costobocii ş.a.) alături de alte populaţii (sarmaţi, iazygi, bastarni ş.a.).

Romanii au încercat să-i atragă pe dacii cuceriţi de partea lor, iar aceştia din urmă au început să trăiască alături de ei, mulţimea dovezilor arheologice confirmând convieţuirea celor două popoare. Istoricii au identificat trei condiţii concomitente pentru succesul romanizării: colonizarea, convieţuirea şi superioritatea culturii romane faţă de cea dacică. Adoptarea de către daci a limbii latine, obiceiurilor, legilor şi culturii romanilor a fost posibilă în timp, datorită următorilor factori: coloniştii latinofoni, administraţia şi armata care primesc în serviciul lor daci, oraşele (coloniae şi municipia, capitala – Ulpia Traiana Sarmizegetusa), religiile „Cetăţii Eterne” (cultul împăratului care era şi Pontifex Maximus), dreptul roman echitabil (în 212, Constitutio Antoniniana oferă cetăţenia romană tuturor locuitorilor cuceriţi) şi, nu în ultimul rând, şcoala.

Slăbit de criza economico-politică şi sub presiunea migratorilor, imperiul roman îşi restrânge graniţele, împăratul Aurelian hotărând din 271 retragerea armatei şi administraţiei la sud de Dunăre. Marea masă a populaţiei a rămas pe loc, unită în calea migratorilor, iar procesul de romanizare a continuat, creând premisele acelei identităţi româneşti în formare.

Dar, în mai puţin de un secol şi jumătate, pe teritoriul Daciei cucerite se putea vorbi despre existenţa unei populaţii daco-romane, iar aceştia la rândul lor vorbeau latina populară (vulgata), premergătoarea limbii noastre de astăzi: româna.

Prezența armatei romane alături de limba latină, vor reprezenta principalii factori ai romanizării.

Dacia a fost cucerită nu numai cu armele, ci și de cultura latină, superioară din anumite puncte de vedere. Limba latină nu a găsit un concurent în limba dacică, ceea ce face ca romanizarea lingvistică să fie un proces rapid: s-au găsit peste 3500 de inscripții în latină din această perioadă, față de 40 în limba greacă.

Educația – mai ales scrierea – reprezenta o preocupare importantă, fiind atestată de dovezi identificate în 28 de localități ale Daciei și este însoțită de susținerea șiințelor matematice sau juridice.

Încă din primii ani ai organizării provinciei Dacia, au fost aduse sau au venit din proprie inițiativă elemente imigrante, în grupuri sau în familii izolate, ca parte a procesului de colonizare. Unii dintre coloniști erau cetățeni romani și au dat naștere unor comunități specifice de civili sau veterani.

În perioada care a urmat sunt construite sau refăcute drumuri, iar Podul lui Apollodor din Damasc, rămâne pricipala posibilitate de legătură dintre Imperiul Roman și Dacia.

Expansiunea Imperiului Roman, retragerea aureliană și primii migratori sunt elementele specifice acestei perioade.

În urma războiului din 106, Imperiul Roman îngloba acum, pe lângă Dobrogea și teritoriile Munteniei, sudul Moldovei, Oltenia, Bantul și Transilvania, ultimele trei formând din acest moment Provincia Imperială Dacia.

Cel dintâi guverntator al Daciei, al cărui nume îl cunoaștem, a fost Iulius Sabinus, în perioada 106 – 109.

Armata romană – prezentă prin legiunile sale Legiunea a XIII-a Gemina, care staționa la Apullum și Legiunea a IV-a Flavia Felix, care staționa într-un castru la Berzobis – va reprezenta un factor determinant pentru urbanizarea locală. Mai târziu acestor legiuni li se va alătura și Legiunea a V-a Macedonica.

Lupoaica de pe Capitol. Denumită și lupa romana, reprezintă o lupoaică la care sug doi copii, care îi reprezintă pe frații gemeni Romulus și Remus, întemeietorii legendari ai Romei.

Soldat Roman. Soldat în legiunea romană. Legiunea (latină legio) a fost unitatea de bază, permanentă. a armatei romane. (reconstituire)