Stăpânind provincia Moesia, ce se întindea aproximativ pe teritoriul sârbilor şi bulgarilor de astăzi, la care anexase Scythia Minor, Roma ajunsese cu legiunile sale pe limes-ul dunărean ameninţând Dacia. La cârma Romei se află unul dintre marii împăraţi – Marcus Ulpius Traianus (53–117) – în vremea căruia imperiul va cunoaşte cea mai mare întindere.

Deşi nu mai era extins ca în perioada lui Burebista, statul dac refăcut de Diurpaneus–Decebal era mult mai bine unit, centralizat şi puternic, cuprinzând hotarele României din vremea noastră. Aceasta se datora avansului tehnologic (metalurgia, plugul de fier, roata olarului, maşinile de război etc.), monedelor proprii – imitaţie a celor romane – , comerţului, armatei şi administraţiei organizate. Decebal conducea regatul său unit din întărita capitală Sarmizegetusa (I.I. Rusu – „Cetatea înaltă”; W. Tomaschek – „Casa naţiunii”), iar Dacia era una dintre cele mai bogate ţări ale vremii, dacă nu chiar cea mai bogată. Numai tezaurul dacic ce va cădea în mâinile romanilor şi va fi dus la Roma însuma cca. 165 de tone de aur şi de două ori mai mult argint.

Acest tezaur ajunge la Roma, cu mâna dreaptă şi capul regelui dac, după înfrângerea lui Decebal din al doilea război cu romanii (105–106), când grosul armatei romane trece Dunărea pe podul construit de Apollodor din Damasc, un picior al podului văzându-se şi azi la Drobeta – Turnu-Severin.

În cinstea victoriei, Traian a dăruit romanilor panem et circenses timp de patru luni, iar la şapte ani după victorie, în forum s-a construit din marmură albă Columna lui Traian (40 m) ce redă în basoreliefuri războaiele dacice. Columna se înalţă semeaţă şi în prezent şi este văzută ca documentul ce atestă naşterea poporului român, din cei doi părinţi ai săi: Decebal şi Traian.

Trăsăturile specifice acestei perioade, asemănătoare cu restul Europei constau în generalizarea folosirii uneltelor de fier, utilizarea plugului cu brăzdar de fier, specializarea meșteșugarilor, apariția ceramicii lucrată la roată, dezvoltarea comerțului și folosirea monedei, creșterea importanței așezărilor mari și întărite, consolidarea uniunilor de triburi și a conducerii acestora.

Dacii exploatau zăcăminte de fier, aur, argint aramă, plumb, cositor și mecur. Dintre atelierele care prelucrau fier, un loc aparte îl ocupă Sarmisegetuza, care la sfârșitul secolului I d.Hr., este unul dintre cele mai importante centre metalurgice din afara Imperiului Roman.

O minoritate redusă a societății dacice cunoștea scrierea: preoțimea, funcționarii cancelariei regale, constructorii, șefii de ateliere.

În anul 86, ca urmare a invaziei violente a dacilor în Moesia, Domitian decide să atace Dacia, venind el însuși până la Dunăre. În acest context, regele dac Duras cedează tronul Daciei lui Diurpaneus – Decebal, care în primăvara anului 87 are o victorie însemnată asupra romanilor. Se pare că în urma acestei victorii și-a însușit numele de Decebalus – care înseamnă a onora pe cel puternic.

În anul 88 romanii atacă din nou și fiind învingători încheie pace cu dacii, la cererea inițială a lui Decebal, prin care – în schimbul unor plăți și a unui suport cu tehnicieni – asigurate de romani, Dacia devenea un regat clientelar.

În anul 101 noul rege roman – Traian – pleacă de la Roma și atacă Dacia cu succes, iar în anul 102, în urma mai multor atacuri romane, Decebal cere pacea, o pace primită de la romani, în condiții foarte grele, între care și dărâmarea fortificațiilor sau renunțarea la anumite terirorii.

Dcebal nu respectă anumite prevederi și inițiază un front antiroman, cerând ajutorul altor armate, ceea ce face ca Traian să plece din nou de la Roma în anul 105 și reatacă Dacia. În ciuda unei rezistențe eroice, evocată de Columna lui Train, războiul purtat pe mai multe zone întinse, este pierdut definitiv în vara anului 106, de către daci, iar Decebal, pe punctul de a fi capturat de către romani, se sinucide.

În anul 106 când războiul s-a încheiat, regatul lui Decebal și-a încetat existența.

Steag dacic. Conform istoricului Vasile Pârvan, steagul de război dacic, reprezenta un lup cu trup de șarpe. (reconstituire)

Luptători daci. Lucrare din Piața Universității din orașul Alba Iulia.